Ce sex are creierul tău?

Egali, dar diferiţi

În jurul acestei întrebări, lumea specialiştilor s-a împărţit în tabere. Una susţine că deosebirile dintre bărbaţi şi femei în ceea că priveşte gândirea şi comportamentul au rădăcini biologice, în vreme ce alta afirmă, cu tot atâta convingere, că aceste deosebiri sunt determinate de factori sociali.

• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
• De ce uneori zăpada pare albastră?

Problema diferenţelor acestor deosebiri dintre sexe a fost tratată, între altele, într-o carte de mare succes, scrisă de Allan Pease şi Barbara Pease şi intitulată „Why men don’t listen and women can’t read maps”. La noi, cartea a apărut cu titlul „De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă”, un titlu atrăgător, fără îndoială, dar care, comparativ cu titlul original, reflectă mai puţin ceea ce spune cartea: că bărbaţii sunt „mai buni” la anumite treburi, în vreme ce femeile „se pricep mai bine” la altele, şi că aceste deosebiri au o bază biologică.

Pur şi simplu, ca urmare a înzestrărilor lor naturale, femeile, în general, se descurcă mai bine în activităţi ce presupun ascultare, descifrarea emoţiilor altora, exprimarea propriilor emoţii, în vreme ce bărbaţii – tot în general, nu fiecare bărbat în parte – se descurcă mai bine când e vorba despre orientare în spaţiu, repararea a tot felul de lucruri, parcarea paralelă… Pentru a preveni eventualele acuze de sexism, în cartea lor autorii au explicat amănunţit că aceste deosebiri nu implică în niciun fel ideea inferiorităţii vreunuia dintre sexe; că nu e vorba de faptul că femeile, în general, ar fi nepotrivite pentru anumite meserii sau că bărbaţii ar fi inferiori în ceea ce priveşte anumite capacităţi; că este vorba despre rezultate valabile statistic (cu alte cuvinte, nu absolut orice femeie este mai puţin pricepută decât oricare bărbat la citirea unei hărţi) şi că trebuie făcută o deosebire netă între identitate şi egalitate. Egalitatea de şanse şi de statut este un fapt social, cultural, politic, pe când problema identităţii este una de ordin biologic. Femeile şi bărbaţii trebuie să fie egali, dar nu sunt identici.

Reluată într-un articol recent apărut în Mail Online – ca preambul la difuzarea unui documentar BBC asupra acestei chestiuni -, ideea că există deosebiri înnăscute între creierele bărbaţilor şi cele ale femeilor este susţinută, printre alţii, de prof. Simon Baron-Cohen, de la Cambridge University, un renumit specialist în neurobiologie.

El consideră că există, în mare, două tipuri de creiere: „empatizante” – care au o capacitate mai bună de a ghici emoţiile, de descifra ceea ce simt oamenii – şi „sistematizante”, care au o abilitate mai bună de a  analiza situaţiile. 

Toţi oamenii prezintă o combinaţie între aceste două tipuri de funcţionare a creierului, dar, în general, bărbaţii tind să fie sistematizanţi în mai mare măsură decât femeile, care sunt mai curând empatizante, a explicat dr. Michael Mosley, medic şi jurnalist BBC.

Iar cercetările prof. Baron-Cohen au sugerat că această „programare”  a creierului spre un tip de funcţionare sau altul are loc încă din viaţa intrauterină, sub acţiunea unor hormoni.

Cum a ajuns la această concluzie?

Prof. Baron-Cohen a urmărit un grup de copii, din viaţa intrauterină până la vârsta de 12 ani. La 16 săptămâni de viaţă intrauterină, a fost măsurat nivelul de testosteron (hormon masculin) din lichidul amniotic. Organismul feminin produce şi el testosteron, în cantităţi mult mai mici decât cel masculin, ceea ce explică prezenţa în corpul femeilor gravide a acestui hormon, care influenţează dezvoltarea fătului. 

Ulterior, specialistul a constatat că, cu cât fusese mai mare nivelul de testosteron, cu atât copilul se dezvolta mai lent din punct de vedere social şi dovedea mai puţină empatie la vârsta şcolii primare. Dar aceiaşi copii dădeau dovadă, în schimb, de un simţ spaţial mai bun şi capacităţi analitice sporite – trăsături considerate, tradiţional, ca fiind masculine. 

Prin urmare, crede specialistul, creierele copiilor se dezvoltaseră diferit sub influenţa hormonilor sexuali din corpul mamei, chiar înainte ca la, pubertate, propriii lor hormoni să le influenţeze în mod specific creierul şi comportamentul.

Între creierele bărbaţilor şi cele ale femeilor există diferenţe sub aspectul conexiunilor între diferite regiuni cerebrale.     (Foto: Shutterstock.com)

Rezultatele unui studiu american deosebit de mediatizat întăresc ideea că există diferenţe între creierul bărbaţilor şi cel al femeilor, şi anume la nivelul a ceea ce specialiştii numesc „conectomul” cerebral – adică ansamblul conexiunilor din creier. Cercetătorii de la University of Pennsylvania au scanat creierele a 949 de participanţi cu vârste între 8 şi 22 de ani şi au constatat că există anumite diferenţe structurale, în ceea ce priveşte conexiunile cerebrale: 

• bărbaţii aveau conexiuni mai puternice între partea anterioară şi cea posterioară a creierului, comparativă cu femeile. După cum explică prof. Ruben Gurr, unul dintre autorii studiului, această caracteristică implică faptul că bărbaţii sunt capabii în mai mare măsură să conecteze ceea ce văd cu ceea ce fac, un lucru de care e nevoie atunci când eşti vânător. (Şi în cartea scrisă de Allan şi Barbara Pease este dezvoltată ideea că abilităţile spaţiale şi motorii mai bune al bărbaţilor se datorează selecţiei naturale operate încă din vremea strămoşilor preistorici ai omului, când îndeletnicirea de bază a masculilor în cadrul tribului era vânătoarea.)
• la femei, erau mai puternice conexiunile dintre cele două emisfere cerebrale, ceea ce îi face pe oamenii cu creiere mai feminine să fie mai pricepuţi la multi-tasking şi la descifrarea emoţiilor altora. 

Dobândit, nu înnăscut?

Cealaltă tabără ştiinţifică susţine, în schimb, că diferenţele între comportamentul bărbaţilor şi cel al femeilor se datorează, în cea mai mare parte, condiţionării sociale – felului în care sunt trataţi şi crescuţi copiii, încă de la vârste fragede.

De această părere sunt, de pildă, prof. Alice Roberts, anatomist şi antropolog la University of Birmingham, şi  prof. Gina Rippon, specialist în neuroştiinţe la Aston University, Birmingham. Ambele s-au arătat îngrijorate de faptul că o caracterizare pe baze biologice, de genul „bărbaţii sunt mai pricepuţi la tehnică decât femeile”, poate împiedica o mulţime de femei să urmeze cariere în ştiinţă sau inginerie, în condiţiile în care deja, în aceste cariere, sexul feminin este slab reprezentat.

Prof. Rippon este de părere că, la bărbaţi şi femei, creierele nu sunt, la origine, „structurate” diferit şi că nu există dovezi ale faptului că bărbaţii sunt, din născare, mai pricepuţi la citirea hărţilor, iar femeile se descurcă mai bine cu multi-tasking-ul.

Orice diferenţă se datorează viziunii pe care o are societatea despre fiecare dintre sexe, a spus ea; deosebirile în funcţionarea creierului apar în copilărie, prin jocurile diferite ale băieţilor şi fetiţelor şi prin conformarea la stereotipurile impuse de societate.

Cu alte cuvinte, în viziunea ei, diferenţele dintre creierele masculine şi cele feminine ar fi dobândite, nu înnăscute, iar între creierele bărbaţilor şi ale femeilor, asemănările sunt mult mai mari decât deosebirile.

Fără îndoială, spune dr. Moseley, cultura joacă un rol important în modelarea, într-un anumit fel, a comportamentului unei persoane, dar el  consideră că există diferenţe reale între creierele celor 2 sexe.

Totuşi, diferenţele nu sunt absolute; există femei excepţional înzestrate în domeniul matematicii, după cum există şi bărbaţi dotaţi cu o intuiţie subtilă şi empatie puternică. De altfel, se pare că fiinţa umană este înzestrată cu mai multă flexibilitate şi plasticitate decât se credea, în ceea ce priveşte asumarea rolurilor tradiţional atribuite unui sex sau altuia. Cercetări recente au arătat, de exemplu, că unii bărbaţi au „instincte materne” deosebit de puternice, comparabile cu cele ale femeilor, şi sunt în stare, mai ales în situaţia în care mama este absentă, să-şi asume ambele roluri părinteşti, matern şi patern, să fie, cum se spune „şi mamă, şi tată”.

Fiecare dintre noi, bărbat ori femeie, are un creier ce prezintă trăsături masculine şi feminine, în proporţii diferite. Internetul abundă în „teste” de determinare a acestor proporţii; iată, cu titlu de exemplu, un astfel de „quiz”, de pe site-ul BBC Science.

Şi creierele bărbaţilor pot fi „feminine” într-o oarecare măsură, după cum şi creierele femeilor pot avea o anumită doză de masculinitate. Fiecare persoană prezintă un amestec de însuşiri care îi caracterizează personalitatea.    (Foto: Shutterstock.com)

Prin urmare, vorbim, de fapt, despre diversitate în unitate, proporţia dintre „feminitatea” şi „masculinitatea” creierelor fiind variabilă, dar înscriindu-se în limitele normale ale funcţionării creierului uman şi ale variaţiilor personalităţii umane, din care „sexul creierului” nu reprezintă decât o mică parte. Şi, în orice caz, faptul că o persoană are, în lumina acestor concepţii, un creier caracterizat ca „mai curând feminin” sau „mai degrabă masculin” nu are câtuşi de puţin de-a face cu sexul fizic al persoanei. 

De ce este important să ştim aceste diferenţe?

În primul rând, înţelegerea lor poate duce la o mai bună înţelegere între bărbaţi şi femei, la îmbunătăţirea relaţiilor, mai ales în această eră a schimbării, când rolurile tradiţionale ale celor două sexe în cuplu, în familie şi în societate sunt puse în discuţie, ducând adesea la necazuri. 

„Relaţiile”, scriu Allan şi Barbara Pease în cartea lor, deja citată, „tind să se înăsprească atunci când bărbaţii şi femeile nu conştientizează diferenţele biologice şi când fiecare speră de la celălalt să se ridice la nivelul său de aşteptare. Mare parte din stresul relaţiilor noastre provine din falsa convingere că bărbaţii şi femeile sunt la fel, că au aceleaşi priorităţi, impulsuri şi dorinţe.”

Dar înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre sexe are şi implicaţii ce merg dincolo de problemele de cuplu. De pildă, unii cercetători cred că, în unele privinţe, femeile şi bărbaţii resimt diferit durerea şi procesează diferit aceste senzaţii la nivelul creierului; ca urmare, reacţionează diferit la unele medicamente. 

De exemplu, în caz de dureri, bărbaţii răspund mai bine la paracetamol decât femeile. Un studiu recent, realizat la Universitatea din Texas şi publicat în  Personal Relationship, arăta că şi ibuprofenul are efecte diferite la cele două sexe: îi poate face pe bărbaţi mai emotivi, în timp ce femeile se simt mult mai bine din punct de vedere psihic după administrarea medicamentului. 

Cercetările asupra deosebirilor dintre creierul masculin şi cel feminin ar putea duce la crearea unei noi generaţii de analgezice, proiectate diferit pentru femei şi bărbaţi.

Bărbaţii şi femeile pot reacţiona diferit la acelaşi medicament; prin urmare, ar putea avea nevoie de medicamente diferite pentru aceeaşi afecţiune.    (Foto: Shutterstock.com)

Multe medicamente sunt testate pe animale de laborator de sex masculin, iar concluziile sunt generalizate şi pentru organismul feminin; totuşi, în unele cazuri, cele două sexe nu răspund în acelaşi fel la acelaşi medicament.  Ca urmare a acestui mod de testare, multe dintre „doctoriile” existente pe piaţă sunt eficiente în cazul bărbaţilor, dar nu neapărat şi al femeilor; pentru ele ar putea fi nevoie de alte medicamente, cu acţiune specifică.

De altfel, tot mai multe studii arată că fel de fel de substanţe au efecte diferite asupra bărbaţilor şi femeilor, iar până în prezent nu s-a ţinut foarte mult seama de aceste deosebiri.  Consumul de marijuana, de exemplu, are efecte diferite asupra organismului masculin şi asupra celui feminin. 

Înţelegând deosebirile, mai subtile sau mai vizibile, în funcţionarea creierului, la bărbaţi şi la femei, nu accentuăm diferenţele, nu îngroşăm linia despărţitoare dintre sexe, ci facem un pas spre înţelegerea mai cuprinzătoare a felului în care funcţionează cel mai complex şi important organ sexual uman – creierul.